Old time, old memories

Tarziu in noapte, intuneric peste tot. Amintirile incepeau sa-l bantuie din ce in ce mai mult, acum ca renuntase a mai fi Stapanul Demonilor, neputand sa faca ceva in privinta asta. Pleca din conac pentru o plimbare, pentru a mai lua o gura de aer proaspat si a se mai destinde. Pasii il purtara spre cimitir, locul de odihna al multor suflete ucise chiar de mana lui. Se plimba calm printre mormire, fara a avea vre-o expresie anume pe chip, realizand ca nimic nu-l mai putea afecta de secole bune.

Își trecu degetele prin părul negru ce - i intra în ochi și privi în jur , ochii lui roșii analizând împrejurimile . Clipi des , simțind prezența unui demon , dar nu se obosi să părăsească copacul în care stătea , pentru a vedea cine era . În schimb se făcu mai comod pe creangă , privind cerul prin bolta copacului . Oftă scurt , fără a ști cu exactitate de ce .

Invatase de mult timp sa-si tina sentimentele si puterile in frau. Nu mai simtea nevoia si setea de a ucide si a crea durere. Acum simtea doar un gol in suflet pe care nu si-l putea explica, pe care nu-l putea umple. Se aseza in fata unui mormant urias si impunator, privindu-l indiferent, citind cu atentie numele ce era scrijelit pe piatra funebra. ''Alors Santiago''. Da, isi amintea perfect de tipul asta, il omorase cu propiile maini, cu multi ani in urma, cand inca iubea ceea ce era. Se uita la mana lui, la ghiarele rosii parca patate cu sange, stramband din gura.

Până la urmă se ridică în picioare pe creangă și bălăngănindu - se ușor , sări jos , pe pământ , aterizând perfect , fără pic de zgomot . Își îndreptă privirea spre mormintele din fața lui , citindu - i numele tatălui său pe unul dintre ele , și pufni plin de dispreț .
" Ai murit ca un prost ce ești , Ivan " , spuse batjocoritor și , băgându - și mâinile în buzunarele pantalonilor negri ce - i purta , începu să se plimbe încet , simțurile lui fiind alertate .

Odata ce capatase o forma mai umana, inceta a-si mai folosi puterile distrugatoare, pentru care fusese atat de faimos in trecut. Renuntase la a mai avea coarne si aripi, renuntase la atitudinea lui nemiloasa, insa era curios daca mai avea inca puterile. Isi privi neincetat mana, incruntandu-se. Si-o intinse inainte, spre piatra funerara, in secunda urmatoare trezindu-se cu o explozie in fata lui, piatra fiind aum doar praf. deci, inca mai avea puteri. Si asta fusese o nimica toata.

Auzi zgomotul , și - și ridică privirea rece , spre locul de unde venea , observând silueta ce se reprofila perfect pe fundalul lunii pline din acea noapte . Pașii lui îl purtară într - acolo , și - și dădu seama de unde simțise acea prezență a demonului . Se opri la câțiva metrii de roșcat .
" Nu - i frumos să distrugi proprietatea privată a cuiva " , spuse și chicoti fantomatic , ochii lui roși analizându - l pe tânăr .

-Nu e frumos sa faci observatii cuiva mai mare ca tine, vampirule.
Se auzi intr-un final vocea groasa a lui Kazuro, voe ce fusese incatusata mult timp, probabil ani de zile, ce inca mai pastra asprimea si rautatea caracteristice. Il privi pe tip cu coada ochiului, rece, stand inca nemiscat in fata mormantului. Mana sa inca mai enama o parte din acea energie demonica ce-o folosise, incepand sa-si revina treptat la normal.

Râse amuzat deși tonul lui era rece .
" De unde ști tu dacă ești sau nu mai mare ? " întrebă , fixându - l cu privirea . Îi aruncă un zâmbet relaxat , dar totuși glaciar , în timp ce se sprijini de un copac . " Din partea mea poți fi și Dumnezeu , fac observații cui vreau " , adăugă mai apoi , iar zâmbetul i se îndulci , păstrându - și o tentă amuzată . Oftă clătinând din cap , devenind serios . Îl privi calm .

-Nu sunt Dumnezeul tau, insa stiu totul...
Ii raspunse simplu, detasat, indreptandu-si privirea inainte. Privi pret de cateva clipe locul unde fusese piatra, neschitand nici o expresie. Se ridica in cele din urma in picioare, lasandu-si la iveala inaltimea exagerata si trupul de luptator. Peticul de pe ochiul drept ii oferea o aura sinistra, insa la urma urmei era un demon. Il ignora complet pe cel caruia ii vorbise, dand sa plece din locul ala.

" Nici nu vei fi vreodată Dumnezeul meu " , spuse amuzat și își trecu degetele prin părul negru ca pana corbului ce putea fi confundat cu ușurință în noapte dacă era privit din spate . Trase aer în piept , privind cerul plin cu stele , și începu să - și învârtă degetul , o mică roată de foc apărând în aer . Pufni plictisit și lipsit de chef .

Se facu nevazut intr-o fractiune de secunde, ajungand pe una dintre crengile vechiului stejar din cimitir. De la inaltimea aia putea sa vada totul in jurul lui. Conacul ce-i apartinea, imprejurimile lipsite de orice sursa de lumina, moarte ca sufletul lui, iar linistea il alinta din cale afara. Ii plaea totul, ii placea noua sa viata si meritase sa renunte la tot pentru ea.