Are you dead yet

Păși încet și liniștită pe malul apei, ochii roșii strălucind prin bezna nopții. Se opri în loc, purtând veșnicul său kimono, privirea sa oprindu-se asupra cascadei. Nu schiță nici un gest, chipul îi era palid și inexpresiv, nimic nu se schimbase și nici nu avea să se întâmple așa ceva vreodată. Fără vreo altă reținere, se așează treptat pe iarbă și privește în gol pentru câteva clipe bune, fără să scoată vreun alt sunet. Doar asculta acea ”melodie” ce nemuritoarea cascadă avea să o creeze.

O vazu pe fata, recunoscand-o imediat. Se apropie de ea, cu pasi silentiosi, asezandu-se intr-un final in dreptul ei, fara a spune nimic. Linistea canta prea melodios pentru el ca sa spuna ceva momentan. In plus, stia ca fetei ii placea linistea si ca nu suporta sa fie deranjata, asa ca o lasa in pace. Privea inainte, neavand vre-o expresie deosebita pe chip sau vre-o urma de zambet. Vantul se juca in voie cu firele rebele din parul sau lung si negru, alintandu-l parca.

Îl simți în dreptul ei, însă nu avea să scoată vreo vorbă prea curând sau să se întoarcă spre el. Chipul îi rămase la fel de inexpresiv, ochii îi străluceau în continuare dar nu schițează nici un gest. Apreciază în sinea sa liniștea pe care tânărul o păstra intactă, lucru ce o determină să-și închidă treptat ochii, să se relaxeze și să asculte în continuare acea ”melodie” plăcută ce avea să domine întreaga zonă.

Nu simtea nevoia sa spuna nimic desi erau atatea de spus de cand nu o mai vazuse pe fata. probabil ca ea nu il recunostea. Se schimbase mult de cand nu mai avea nici o treaba cu demonii, mai ales la infatisare. Acum era mult mai uman, si ii placea asta. Nimeni nu-l mai deranja si era liber cum mereu si-a dorit. O privi pe fata cu coada ochiului, ramanand tacut, privind apoi spre cascada ce curgea elegant, formand o melodie feerica.

Îl simte, îl simte că vroia să-i vorbească. Își păstrează ochii închiși, însă mâinile albe și firave cuprinseră iarba printre degete.
- Ce s-a întâmplat? grăi atunci Ai, după lungi clipe de liniște mortală. Își întoarse apoi privirea roșiatică, un roșu profund către Kazuro apoi nu mai scoate nici o vorbă, nici un sunet, preferând să asculte ce avea el de spus.

-Nimic special. Doar ca nu te-am mai vazut de mult timp, Enma.
Pe chip ii aparu o tenta de zambet, insa disparu imediat. Nu era genul care sa zambeasca prea des, nu o facea mai deloc. Uitase cum e sa zambeasca insa asta nu-l deranja prea tare, ii era indiferent. Continua sa priveasca inainte, intr-un punct fix, ochii sai de demon, de pisica mai bine spus, stand nemiscati.

Aprobă scurt din cap la vorbele sale și se lăsă ușor pe spate, întreg trupul fiind cufundat în iarba moale.
- A trecut mult timp... îngână foarte încet Ai, privind intens cerul plin de stele dar în special luna ce strălunea falnică pe cerul întunecat. Nu te mai recunosc! adaugă Enma după alte câteva clipe de liniște, împletindu-și mâinile pe abdomen.

-Nici tu? Nu ma mira, doar acum arat ca un om.
Schita un zambet ironic ca-i ramase ceva timp pe buze. Da, acum arata ca oamenii pe care in trecut ii vana doar de dragul de-a ucide. Ironia sortii era necrutatoarea.
-Timpul a trecut, Enma, iar eu m-am lasat de multe lucruri. Nu mai sunt Stapanul Demonilor, nu mai sunt stapanul tau. Sunt doar o simpla aparitie.

- De ce? formulă simplu Ai, fără să-și ia ochii de la stele, de la lună dar îl ascultă foarte atentă. Părea atât de mică, mai ales învăluită în acel kimono.
Și totuși, repetând afirmația lui Kazuro prin minte, soarta este într-adevăr necruțătoare, te poți aștepta oricând, la orice din partea sa.

-M-am saturat sa tot lupt pentru o prostie: dominatia demonilor. Niciodata nu m-am simtit mai liber ca acum Ai...niciodata. SI nu as schimba asta pe nici un rang, respect sau faima. Le-am avut pe toate, m-au distrus. Acum nu mai am nimic dar mi-e bine.
Ii raspunse, intorcandu-si capul spre ea, zambindu-i oarecum dulce, un zambet mic.

Era.. surprinsă de răspunsul primit, însă nu știa nici să exprime asta. Îl privește doar cu coada ochiului și tace, tace preț de câteva secunde în care nu-l slăbi din priviri.
- Nu ai acceptat ceea ce a fost menit să fii? își adună cuvintele Ai, ochii mari și roșii fiind fixați asupra lui, conferindu-i o imagine stranie fetei.

-Nu, nu am acceptat. De ce s-o fac daca nu-mi convine? Toti suntem adevarati narcisisti Enma, vrem ce e mai bun pentru noi. Eu am vrut libertatea, am platit pretul ei, si-acum ma bucur de ea.
Dadu indiferent din umeri si o privi atent pe fata. Se intinse pe spate, langa ea, punandu-i o mana pe chipul alb, dar frumos ca al unei papusi de portelan.
-Ai ramas la fel de frumoasa.

Îl privește, îl ascultă atentă și liniștită fără să-l întrerupă în vreun fel.
- Într-adevăr, fiecare își plătește prețul pentru ceea ce face... îngână Ai pe un tonul destul de încet. Fu surprinsă când Kazuro îi puse mâna pe chip, nimeni nu îndrăznea să facă asta, însă nu schița nici un gest, ca de obicei. Se știa prea bine că nu putea exprima nici un sentiment, oricare ar fi fost natura lui, slab sau puternic.
- De ce spui asta? întreabă la fel de încet, ochii roșii fiind în continuare fixați asupra lui.

-Pentru ca asa e. Pe tine ura si dorinta de-a continua ceea ce faci te fac atat de frumoasa. Insa va veni un timp cand nu le vei mai avea nici pe asta Enma. Atunci va fi timpul cand sacrina ta a luat sfarsit si vei fi libera, libera sa faci ce vrei, libera sa-ti afirmi sentimentele.
Isi retrase mana de pe chipul ei, ducandu-si mainile sub ceafa, privind cerul instelat.

- Nici atunci n-aș ști să fac asta, nu cred că m-ar ajuta la ceva.. îi răspunse Ai, legat de sentimente, după o clipă lungă de liniște în care închise ochii. Nu se vedea în postura de a exprima ceva ce era imposibil pentru ea, înăuntrul ei încă era acea luptă care nu reușea să o determine să se încheie.

-Lucrurile asta se invata. Cum si eu, un demon, am invatat sa fiu mai uman, am invatat ce e mila, asa si tu poti invata sa-ti exprimi sentimentele. Trebuie doar sa fi calauzita de cineva potrivit. Totul se va termina incurand Enma, simt asta.
Iis inchise ochii, relaxandu-se complet, vantul inca jucandu-se cu firele rebele ale parului sau.

- Este dificil să accept așa ceva. Secole în șir n-am avut milă și nu știu ce înseamnă mila, compasiunea, iar acum că spui toate astea... îngână Enma pe tonul său încet dar plăcut, deschizând treptat ochii și privi lung și intens către cerul înstelat. Ridică ușor mâna dreaptă în aer ca și când ar fi vrut să atingă luna și stelele.

-Primul pas e cel mai dificil. Insa cand cineva te tine de mana si te ajuta, atunci totul va veni de la sine apoi. Enma, va veni ziua aia, crede-ma, mai devreme decat te-ai fi putut gandi.
Simtea asta, o simtea in adancul sufletului sau de demon. Nu stia de ce, insa fata mereu i-a fost draga, inca din prima clipa cand a intalnit-o, cand i-a dat acel blestem sa-l duca.

- Nu m-aș simți în stare să fac așa ceva, nu mă văd cu acele sentimente ce pentru mine sunt țipătoare... începu Ai ușor gânditoare, ținând în continuare mâna întinsă spre cer. Nu-mi vine să cred ce vorbe-mi spui acum... adaugă șoptit, coborând încet-încet mâna în jos, precum o pană.

-E doar adevarul Ai, doar adevarul. Cred ca te-ai saturat sa fi mintita, atatea secole la rand, chiar si cand traiai. E trist, dar asta e adevarul. Nu te teme, totul vine de la sine. Nu vei mai suferi. Insa, pana atunci, continua ce-ai de facut. Sa fi Fata Iadului nu-i o treaba usoara, insa e treaba ta.
Se ridica in sezut, privind in fata, inchizandu-si lent ochii cand o adiere de vant venise pe la spatele sau.

- E bine că ți-ai găsit în adâncul tău ce era de găsit și important pentru tine.. însă pentru mine, nu văd nimic ce să-mi surâdă. Blestemul acesta mă alină în felul său... privește apoi parcă în gol cerul întunecat, și își întinse ușor brațele în jurul său, fără să mai scoată vreun alt sunet.

-Totul are un sfarsit Enma, totul...
Spuse pe un ton usor melancolic, dupa care se ridica, lasand la vedere inaltimea si silueta de razboinic. Isi scutura hainele de iarba, privind-o pe fata cu coada ochiului bun, avand inca peticul pe celalalt ochi,
-Nu ai vrea sa facem o plimbare?

Aprobă ușor din cap, ridicându-se încet de jos. Îi plăceau mult plimbările nocturne, o linișteau complet, acea liniște în care se regăsea. Era atât de mică și de firavă în comparație cu Kazuro.. își ridică privirea de un roșu aprins către el, câteva suvițe întunecate acoperindu-i chipul alb făcând-o să pară și mai mică de atât. Fără alte comentarii, o luă încet la pas alături de tânăr, admirând în tihnă împrejurimile.